logo
Cristian Nacu
Cristian Nacu
Senior Country Officer
IFK World Bank Group
“[...] România va continua să progreseze și să beneficieze de avantajele prezenței nestingherite pe o piață comună europeană.”

Cum ați evoluat dumneavoastră și industria în care activați în mediul de business din România?

    Evoluția industriei de investiții în România a cunoscut o dezvoltare și o maturizare spectaculoasă, similară cu cea a economiei românești. Față de acum 20 de ani, când am început eu, atât finanțările de la instituții financiare internaționale (IFC, EBRD, EIB, etc.) cât și industria fondurilor de tip PE/VC au crescut, atât în volum, cât și în sofisticare. Eu am fost suficient de norocos încât să îmi pot desfășura activitatea în ambele sectoare și să am parte de succese.


Cum ați defini succesul în mediul de business din România?

    Cred că succesul se definește diferit în funcție de asteptările fiecăruia. Unii oameni de afaceri își doresc o afacere de familie care să le asigure prosperitate și confort. Alții își doresc să crească și să devină numărul 1 la nivel național sau chiar în afara țării (deși astfel de ambiții sunt încă rare în România). De aceea, cred că succesul ar putea fi definit ca fiind îndeplinirea așteptărilor.


Care sunt provocările în mediul de business din România?

    România nu este cel mai prietenos mediu pentru antreprenori. Datorită multiplelor modificări legislative și mai ales fiscale, uneori insuficient pregătite, precum și datorită lipsei de predictibilitate și dialog cu mediul de afaceri, cadrul în care se desfășoară activitățile antreprenoriale, este dificil și chiar riscant. 


Dar satisfacțiile? 

    România este încă o țară cu un potențial de creștere uriaș. Pe de o parte, datorită întârzierilor istorice în dezvoltare și, pe de altă parte, datorită marimii semnificative a pieței, potențialul de creștere pentru orice produs sau serviciu este încă imens. Convergența față de restul Europei este încă un deziderat, la aproape toate capitolele și deci necesarul pieței va fi mare pentru mulți ani.


Cum vedeți evoluția mediului de business din România în următorii 100 de ani?

    Deși tradiția de antreprenoriat a României a suferit o întrerupere brutală și aproape totală de peste 50 de ani, eu cred în dezvoltarea antreprenorială a României. De aceea, privind unde s-a ajuns în mai puțin de 30 de ani, în condiții destul de neprietenoase, eu sunt sunt foarte optimist. Cred că România va continua să progreseze și să beneficieze de avantajele prezenței nestingherite pe o piață comună europeană. Odată cu acest progres și cu integrarea totală într-o Europă unită, cred ca rolul și importanța “elementului românesc” vor crește.