logo
Jean Sasu
Jean Sasu
Cofondator
Nuba
"[…] cea mai frumoasă vacanță este la muncă pentru că facem ceva ce ne place și de aici obținem cele mai mari beneficii – și nu mă refer la cele materiale."

Cum ați evoluat dumneavoastră și industria în care activați în mediul de business din România?

    Absolvent de Drept, am fost tânărul căruia mereu i-a plăcut viața de noapte și m-am angajat mai întâi ca și casier la o bancă. În zece ani, după ce am traversat toate etapele carierei, am ajuns director la Volksbank. Prima slujbă fiind la 20 de ani, in pozitia de casier, iar în cinci ani am evoluat până la funcţia de director de sucursală, la mai multe bănci, printre care Marfin Bank şi Volksbank; pe lângă toate astea, am şi petrecut, în fiecare seară, am testat piaţa vreme de 10 ani si asta a fost tot. Viața de angajat nu-mi mai putea aduce nici o satisfacție. Așa că am vrut să testez cum este și poziția de patron.

    Eu și Alex suntem foarte buni prieteni. Ieșeam mereu împreună, în cluburi, restaurante și ne-am gândit să ne deschidem ceva de genul acesta. Am încercat prin 2014, dar fiind tineri ne-am lovit de diverse probleme. Apoi a venit Alin cu acest proiect și am muncit la el cu mult entuziasm. Ne-am implicat total și am dezvoltat un concept care a atras rapid foarte mulți clienți, care nu numai că au revenit la noi, dar și-au adus și toți prietenii. Iar noi am fost și suntem mereu la Nuba să-i întâmpinăm.

    Nu am avut succes cu primul proiect – voiam să facem un concept similar Nuba, dar nu am avut noroc să începem în locaţia în care ne doream. Nu am renunţat la idee, dar aşteptam momentul oportun. Am ales acest segment de business datorită pasiunii pentru viaţa de noapte a Bucureştiului. Fiind clienţi fideli ai localurilor de acest tip şi observând piaţa, ne-am dorit să aducem un plus acesteia. Astfel, prin specificul restaurantului şi petrecerile desfăşurate în incinta acestuia joia, vinerea şi sâmbăta, dorim să atragem cât mai mulţi clienţi din ţară, dar şi din afara graniţelor.

    De la început ne-am propus să construim un brand. Nu doar un restaurant bun, nu doar un club popular, nu doar servicii de o calitate constantă, ci toate acestea la un loc. Ne place să spunem că cea mai frumoasă vacanță este Nuba.

    Astăzi am 33 de ani, un băiețel și o fetiță care se va naște peste patru luni. Îmi place ceea ce fac, iar viața o privesc ca pe o vacanță continuă. Cea mai frumoasă vacanță este la muncă pentru că facem ceva ce ne place și de aici obținem cele mai mari beneficii. Și nu mă refer la cele materiale.


Cum ați defini succesul în mediul de business din România?

    Definesc succesul în mediul de business prin câteva adjective: perseverență, efort, voință, volum de muncă ridicat, profesionalism.


Care sunt provocările în mediul de business din România?

    Pe de o parte o mare provocare este satisfacția pe care o putem oferi celor ce ne trec pragul, iar pe de altă parte concurența care te stimulează să ții mereul standardul foarte ridicat.


Dar satisfacțiile?

    Așa cum am spus și mai sus, cea mai frumoasă vacanță este la muncă pentru că facem ceva ce ne place și de aici obținem cele mai mari beneficii – si nu mă refer la cele materiale.


Cum vedeți evoluția mediului de business din România în următorii 100 de ani? 

    Progres. România este în continuă dezvoltare, de la cele imobiliare până la industrie, IT, etc. Consider că ne aliniem cât mai mult standardelor Europei și devenim pe zi ce trece mai mult parte din aceasta. Pe scurt România este în plină ascensiune și creștere economică.